Plutire spre niciunde

pe

Plutesc pe valuri reci, alunec în vise adânci vechi. 

Colind suflete seci, inimi blânde de fericire flămânde.  
Mă doare zborul frânt, nu am avut curajul să mă las dusă de vânt.  
Și acum îmi place să-mi tai sufletul cu cioburi de vise. Las fragmente adâncul să mi-l destrame.

  


Desenez infinituri cu stropi de sânge și brusc am impresia că îmi vor ajunge.  
Pieptul meu îmi cântă în șoapte ușoare despre umbre de dorințe.  



 Iluziile se prefac în în globuri de aer. Le colorez slab când îmi permit să cred că încă mai respir culori, frânturi de lumină. 
Le sorb cu nesăț și am impresia că zbor. Spre traire cat și apoi cad într-o amnezie, mă sparg în bucăți, fiecare bucată din mine își cauta un adăpost, mă prăbușesc iar și iar în finaluri nesfârșite.